Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Cum amenajezi un hol mic de apartament – Idei decorative


1-dulap alb cu usi glisante amenajare hol mic apartament



E adevarat ca nu e usor sa transformi holul mic de doar 2-3 mp de la intrarea in apartament intr-un spatiu placut, bine organizat si dotat cu suficiente spatii de depozitare, insa cu ajutorul catorva idei si trucuri de amenajare testate de altii poti obtine rezultatul dorit.


Fiind vorba despre spatii mici si foarte mici in cele mai dese cazuri, holurile apartamentelor pot fi greu de amenajat. Cu toate acestea, tocmai pentru ca se afla la intrarea in casa, adica la vedere, trebuie sa abordam amenajarea lor la fel de serios ca amenajarea oricarei alte incaperi a locuintei. Pentru obtinerea celor mai bune rezultate trebuie sa incepi prin intocmirea unui plan de atac, asigurandu-te ca acesta cuprinde finisajele, mobila aleasa si distributia corecta a acestora.

Culori care pot mari vizual un hol mic

Alegerea culorilor este foarte importanta in amenajarea unui hol mic de apartament. O paleta cromatica aleasa corect te va ajuta sa obtii iluzia de marire vizuala a spatiului, acesta fiind un punct important in obtinerea unui rezultat frumos, pe masura asteptarilor. Drept urmare, ar trebui sa te orientezi spre culori cat mai deschise. Daca nu-ti place albul sau iti este teama sa-l folosesti in amenajarea holului tau, te poti orienta spre nuante deschise ca ivoire, crem, tonuri de bej si de gri sau nuante deschise de verde, galben, ecru etc. Insa realitatea este ca o baza alba este foarte flexibila si iti ofera garantia ca mobila si decoratiunile pe care le vei alege ulterior se vor asorta de minune cu culoarea peretilor.


Dar, cum spuneam, daca nu-ti place albul si preferi mai degraba decorurile neutre in nuante de bej, alege sa finisezi peretii micului hol de la intrarea in apartamentul tau intr-o nuanta de bej pe placul tau. Bejurile degaja caldura si pot induce senzatia unui spatiu primitor. O alternativa mai moderna o reprezinta nuantele de gri, ideale pentru amenajarea si finisarea holurilor mici (ma refer la nuantele deschise ale griului). Dar atat bejurile, cat si nuante de gri pot constitui o baza buna atat pentru o mobila alba – cea pe care o consider ca fiind alegerea ideala pentru amenajarea spatiilor mici – cat si pentru mobila in diverse nuante ale lemnului sau pentru mobila in nuante de bleu, galben pal etc. Vei gasi si alte idei in galeria foto de mai jos.

Cele mai potrivite finisaje pentru pereti si pardoseala in hol

Fiind primul spatiu de la intrare, holul este expus la murdarire mai mult decat alte spatii ale apartamentului. Tocmai de aceea e important sa te asiguri ca il vei finisa cu materiale rezistente la umiditate si curatare repetata si la ul cu detergentii. Finisajele potrivite in amenajarea unui hol mic nu difera de cele potrivite in holurile spatioase, singura grija fiind evitarea finisajelor in culori inchise. Pentru pardoseala te poti orienta spre gresie (cea mai simpla si populare alegere), parchet laminat, marmura sau chiar linoleum, iar pentru pereti poti opta pentru vopseaua lavabila, tencuiala decorativa, panourile decorative ce imita diverse texturi, lambriul din plastic sau pentru tapet. Nu uita insa ca ar trebui sa eviti materialele cu aspect decorativ incarcat si sa limitezi optiunile decorative in sfera finisajelor cat mai simple.

Iti recomand sa citesti neaparat si: Modele si idei de amenajare a unui hol mic.

Un perete zugravit cu o vopsea lavabila de calitate poate fi curatat cu usurinta cu un burete si putin detergent. De aceea sunt de parere ca lavabila ramane cea mai potrivita alegere in amenajarea si finisajea unui hol mic de apartament.

Mobila potrivita si pozitionarea ei

Daca vei alege corect mobila, pornind constient de la dimensiunea si forma spatiului de la intrarea in apartamentul tau, vei obtine un decor echilibrat, placut si mai ales practic, adica exact asa cum trebuie sa fie un hol. Mobila potrivita si absolut necesara la intrarea in orice casa este reprezentata de un dulap in care poti ascunde hainele si incaltarile de exterior si eventual o comoda sau o consola cu sertare in care poti depozita chestiile marunte: chei, manusi, caciuli, esarfe etc.

Alte idei de depozitare utile gasesti aici: Solutii de depozitare si trucuri decoratve pentru holuri mici si inguste.

Desi gasesti in magazine o multime de modele de seturi de mobilier destinate amenajarii holurilor, acestea ofera prea putin spatiu de depozitare. De aceea recomandarea mea este sa faci tot posibilul sa proiectezi pe unul dintre pereti un dulap cu usi glisante in spatele carora sa poti ascunde toate hainele si incaltarile pe care sunt convinsa ca nu vrei sa le ai mereu la vedere. Mai mult chiar, iti recomand sa imbraci usile glisante cu oglinzi, in acest fel obtinand iluzia optica de dublare a suprafetei holului. Mai toate holurile din apartamentele si garsonierele romanesti sunt prevazute cu debarale si camari; tocmai acestea pot fi desfiintate si inlocuite cu un dressing incapator si bine organizat. Cu toate piesele vestimentare bine ascunse in dressingul care ocupa tot peretele, nu-ti mai ramane decat sa asezi comoda intr-un coltisor si sa aduci in decor o bancuta sau un taburet pe care sa te poti aseza, ca sa te incalti mai usor si eventual un suport frumos pentru umbrele.

Iluminatul in amenajarea holurilor mici de apartament

Foarte important este si iluminatul holului, mai ales cand acesta ste foarte mic. Din cauza ca spatiile de la intrarea in apartamente sunt complet lipsite de lumina naurala (voi face abstractie de lumina care patrunde prin usile bucatariei si camerelor) este absolut necesar sa nu tratezi cu superficialitate aceasta etapa a amenajarii.

Ai, asadar, urmatoarele optiuni pe care le poti lua in considerare:

– o plafoniera sau o lustra (in functie de inaltimea tavanului din micul tau hol);
– un set de aplice de perete montate deasupra consolei sau a comodei cu sertare;
– spoturi de pardoseala cu becuri led, care pot lumina perimetrul incaperii si care te vor ajuta sa traversezi holul chiar si noaptea fara sa mai aprinzi lumina.

Sursele de iluminat cu lumina rece sunt potrivite mai cu seama in zona oglinzii, in timp ce pentru a crea o atmosfera calda si primitoare se recomanda alegerea unor becuri ce degaja lumina calda (cea cu tenta galbuie).

Sursa foto:




Forum Symposium - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Bifeaza casuta de mai sus daca vrei sa fii anuntat pe email cand apar raspunsuri la aceasta discutie si apoi apasa butonul "Trimite comentariul"

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii