Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Modele de scaune pentru bucatarie si dining – cum alegi corect


1-masa si scaune stil scandinav blat si spatar albe si picioare din lemn



Indiferent in ce incapere decizi sa amenajezi locul de luat masa – in bucatarie sau in dining, versiunea moderna a sufrageriei – trebuie sa il dotezi cu un set de masa si scaune. Daca nu vrei sa optezi pentru un set complet, poti alege piese separate, insa aici poate interveni urmatoarea dilema: cum sa decid ce model de scaun se potriveste cel mai bine decorului pe care vreau sa-l obtin?


Nu-ti prea pui aceasta problema decat atunci cand te afli in aceasta situatie. Putin probabil ca ti-ai facut griji in privinta alegerii modelului de scaun potrivit locului de luat masa din bucataria sau sufrageria ta asa cum ti-ai facut griji pentru alegerea finisajelor si celorlalte elemente de mobilier din aceste incaperi. Dilema apare de obicei atunci cand pornesti in cautarea scaunelor perfecte si constati ca sunt atat de multe modele si ca atat de multe dintre ele ti se par frumoase, interesante si potrivite stilului de amenajare al casei tale. Deci cum faci alegerea corecta? Iata cateva idei.

In functie de spatiul de care dispui

Un bun punct de plecare in alegerea scaunelor potrivite pentru bucataria ta ar fi spatiul alocat locului de luat masa. Daca acesta beneficiaza de o arie spatioasa care iti permite alegerea unei mese mari, pentru 8 sau chiar 12 persoane, poti opta pentru scaune solide, cu sau fara brate, cu spatare inalte. De fapt, poti opta pentru ce model doresti.


Daca insa locul de luat masa este unul de dimensiuni mai economice, sa zicem, e clar ca ar trebui sa uiti de scaunele mari, indreptandu-te mai degraba spre modele compacte, fara brate si cu picioare drepte, nicidecum evazate, asa cum poate ai fi tentat sa alegi. Intr-o bucatarie mica merg foarte bine inclusiv scaunele pliante sau taburetele, iar in bucatariile inguste si lungi locul de luat masa are adesea aspectul unei tejghele de bar si, drept urmare, scaunele potrivite sunt si ele inalte si suple, menite sa ocupe cat mai putin loc.

Pe acest subiect iti recomand sa citesti si: Mese mici pentru bucatarii la fel de mici.

Alege scaunul in functie de stilul de amenajare al bucatariei sau diningului

Dupa ce ai stabilit dimensiunea pe care o pot avea scaunele din locul de luat masa ar trebui sa decizi si modelul sau designul acestora, orientandu-te spre modele potrivite stilului de amenajare al bucatariei, diningului si a casei in general. Daca ai casa amenajata in stil clasic, trebuie sa eviti modelele care contin inox si elemente specifice altor stiluri de amenajare si sa alegi niste scaune cu structura din lemn si sezut cu spatar tapitate. In decorurile clasice arata bine si modelele cu structura sau elemente din fier forjat sau cele din impletituri vegetale. Daca preferi decorurile moderne, vei descoperi ca ai mult mai multe variante din care sa alegi, putand opta pentru modele cu structura din inox si sezut din lemn, policarbonat, plastic sau tapitat, pentru modele din lemn cu sezut confectionat din diverse materiale, pentru modele realizate integral din plastic si lista poate continua.

Si mai exista varianta in care preferi stilul eclectic si atunci poti aseza in jurul mesei din bucatarie sau dining scaune colorate diferit sau chiar cu design, forma si inaltimi diferite. Pentru o amenajare in stil industrial poti opta pentru scaune din fier forjat cu sezut din lemn cu aspect uzat.

In functie de marimea si designul mesei

Poti alege modelul de scaun si in functie de marimea mesei. O masa de cel mult 120 cm lungime poate fi folosita simultan de 4 persoane asezate confortabil, ceea ce inseamna ca poti opta inclusiv pentru niste scaune tip fotoliu. Daca insa vrei sa asezi in jurul aceleiasi mese 6 persoane, trebuie sa te orientezi spre modele mai suple, eventual asezand in dreptul uneia dintre laturile lungi ale mesei o bancuta, iar pe partea opusa acesteia sa asezi doua taburete, scaune cu spatar asezand doar in cele doua extremitati (laturi scurte) ale mesei.

Daca vrei sa asortezi scaunele cu o masa existenta, te poti inspira din materialele din care aceasta este confectionata. Sa zicem ca ai deja o masa cu picioare din inox si blat din sticla. In acest caz poti alege scaune cu structura din inox si sezut din lemn, tapitat, dintr-un policarbonat colorat. O masa din lemn masiv poate fi asortata cu scaune la fel de voluminoase (daca dispui de suficient loc in sufrageria sau bucataria ta) sau cu unele mai delicate, asa cum sunt scaunele tip Eames: moderne si elegante deopotriva.

Citeste si: 5 scaune care pot fi asortate cu orice masa. Imagini si preturi.

Iar daca vrei sa fii absolut sigur ca vei asorta corect masa si scaunele din locul de luat masa, cumpara de la bun inceput un set complet. In acest fel vei scapa de grija alegerii modelului potrivit mesei existente. Trebuie doar sa ai grija ca setul pe care il vei cumpara sa armonizeze cu decorul spatiului in care va fi adus.

Sursa foto:




Forum Symposium - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Bifeaza casuta de mai sus daca vrei sa fii anuntat pe email cand apar raspunsuri la aceasta discutie si apoi apasa butonul "Trimite comentariul"

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii