Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Gradini de legume in straturi inaltate – frumoase si practice


exemplu de gradina cu straturi inaltate cu borduri din lemn



Stiu ca vara a inceput deja si ca multe dintre zarzavaturile insamantate in primavara rodesc deja, insa asta nu inseamna ca vei gresi daca vei aduce ceva imbunatatiri gradinii din preajma casei tale. Straturile inaltate sau gradinile romane sunt cele care imi vin in minte de fiecare data cand incerc sa-mi imaginez cum mi-ar placea sa arate gradina mea cu legume, considerandu-le nu doar frumoase, ci si foarte practice, atat pentru gradinarii incepatori, cat si pentru veteranii in acest domeniu.


Straturile inaltate nu le mai sunt straine romanilor pasionati de gradinarit si celor care isi doresc sa-si cultive propriile legume si zarzavaturi bio. In cea de-a doua categorie intalnim tot mai des tineri care abandoneaza zonele urbane aglomerate pentru a se muta la sat, unde se dedica cresterii animalelor, pasarilor si legumiculturii. Acestia sunt si cei care refuza sa planteze rasadurile la intamplare, cautand sa profite si de latura estetica a acestei activitati.

Straturile inaltate asezate la loc de cinste in curtea casei

Din copilarie imi amintesc ca gradina de zarzavaturi din curtea casei bunicilor mei era mereu ingrijita si frumoasa, dar acea arie a curtii nu era una cu care bunicii mei se mandreau in fata musafirilor. Si asta nu pentru ca nu ar fi avut cu ce sa se mandreasca, ci pentru ca legumele erau crescute pentru a fi mancate si nu pentru a fi admirate, asa cum erau, de pilda, florile plantate pe marginea aleilor din gradina. De aceea primele imagini cu straturi inaltate pe care le-am vazut m-au surprins in primul rand cu faptul ca erau asezate la loc de cinste in curtea casei si nu ascunse in fundul gradinii.


Si adevarul este ca cele mai multe dintre ele sunt atat de frumoase incat pot fi comparate oricand cu rondurile de flori atent ingrijite. Gradinile romane pot fi proiectate si construite chiar in centrul curtii, pe peluza din fata casei, unde sa fie marginite de alei pe care copiii se vor putea plimba in timp ce tu vei uda si ingriji legumele pe care le cultivi. Iar apoi, cand iti vei termina treaba, sa poti sta la umbra unui copac, intr-un foisor sau pe terasa, admirand rezultatele.

Din ce pot fi construite gradinile romane

Desi pot fi construite fara probleme din lemn, gradinile romane sunt mai trainice atunci cand sunt construite din caramida sau piatra naturala. Pentru a putea ingriji mai usor legumele si zarzavaturile plantate, e bine ca latimea fiecarui strat inaltat sa nu fie foarte mare. Cred ca doua randuri de rosii, castraveti sau ardei, de pilda, sunt suficiente pentru popularea unui cofraj de forma dreptunghiulara. In acest fel vei avea acces facil la fiecare planta in parte, vei putea plivi si uda cu usurinta solul. In ce priveste adancimea, poti opta pentru cofraje mai inalte sau mai scunde, cu mentiunea ca cele mai inalte sunt mai usor de lucrat, dar costa mai mult.

Pentru a-ti usura munca, iti recomand sa asterni la baza fiecarui strat inaltat cate un strat de folie antiburuieni, unul de pietris care va asigura drenajul solului si abia dupa aceea sa umpli cofrajele cu pamant de calitate. In cazul cofrajelor scunde solul trebuie sapat la o adancime mai mare decat inaltime cofrajelor in sine, in timp ce cofrajele inalte iti permit sa elimini aceasta etapa si sa folosesti doar pamant adus. Iar daca nu ai timp sa uzi gradina pe cat de des ar trebui, ingrijeste-te de la bun inceput sa dotezi straturile inaltate cu sisteme de irigare. Insa chiar si fara aceste sisteme udarea legumelor pe care le vei cultiva va fi usor de efectuat, ca sa nu spun ca iti va face o reala placere.

Nu in ultimul rand, nu uita sa asezi gradinile romane la distanta de cel putin 40 cm una de cealalta, asa incat sa-ti fie usor sa treci printre ele. Iar pentru a nu te murdari pe pantofi atunci cand muncesti in gradina, poti acoperi aleile dintre straturile inaltate cu pietris, scanduri de lemn, caramizi pline, dale de beton sau de piatra sau cu alte materiale special concepute in acest sens.

Sursa foto:




Forum Symposium - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Bifeaza casuta de mai sus daca vrei sa fii anuntat pe email cand apar raspunsuri la aceasta discutie si apoi apasa butonul "Trimite comentariul"

Regulament privind comentariile.
http://ry-diplomer.com

dmi.com.ua

e-kirpich.kiev.ua/kirpich-ryadovoj/opt17.oo
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii