Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Insula de bucatarie – modele, idei si variante din care poti alege


1-modele de insule de bucatarie dreptunghiulare si rotunde



Imi amintesc cat de fascinata am fost atunci cand am vazut pentru prima data in viata o bucatarie cu insula. Priveam un film strain, iar pe atunci nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca in aceasta incapere mobila poate fi asezata si altfel decat aliniata la perete.


De atunci si pana acum am vazut o multime de bucatarii dotate cu insule mai mari sau mai mici, unele cu functie de loc de luat masa si de spatiu suplimentar de depozitare si altele indeplinind simultan mai multe functii: cea de loc de luat masa, de dulap pentru depozitarea vaselor si ustensilelor de gatit, de blat de lucru si chiar de zona de gatit, avand incorporate intr-o portiune a blatului plite de gatit. Nu mai e de mirare ca acest element a devenit unul extrem de ravnit in randul gospodinelor care cauta sa afle tot ce presupune integrarea unei insule intr-o bucatarie moderna.

Ce este si acest element de mobilier?

Ma indoiesc ca mai exista cineva care sa nu stie ce inseamna o insula de bucatarie, insa nu strica sa mai precizam o data inainte de a intra in alte detalii. Aceasta reprezinta doar un element de mobilier individual care se monteaza de obicei in centrul bucatariei sau la hotarul acesteia – in cazul in care vorbim despre o amenajare open space – si indeplineste, asa cum spuneam si mai sus, una, doua sau mai multe functii simultan. Forma acestor elemente poate fi patrata, dreptunghiulara sau circulara si se alege in raport cu forma si dimensiunea incaperii, in functie de preferintele fiecarui proprietar in parte, precum si in raport cu numarul de functii pe care ar trebui sa le indeplineasca acestea.


In general, insulele sunt prezente in amenajarea bucatariilor spatioase si desi nu sunt absolut necesare, e dovedit faptul ca aduc un de confort si un aport estetic pozitiv acestor incaperi.

Spatiul necesar

Cred ca este cat se poate de clar ca vorbim despre un element de mobilier care are nevoie de spatiu de desfasurare si ca nu poate face parte dintr-o bucatarie mica. Altfel spus, o insula obisnuita va arata firesc intr-o bucatarie care are cel putin 15 metri patrati. E adevarat ca am vazut si bucatarii de 10-12 mp dotate cu insule, insa cu unele mici, simbolice, sa zicem. Fa si tu un calcul, avand in vedere ca acest element poate ocupa intre 1 si 3 metri patrati, in functie de dimensiunea aleasa si de functiile pe care ar trebui sa le indeplineasca. Si, in mod evident, cu cat este mai mare, cu atat mai ofertanta este la capitolul functionalitate.

Daca insa vorbim despre o bucatarie de 10 mp care este amenajata in plan deschis cu livingul, lucrurile se schimba: insula poate face parte din decor, situandu-se la granita dintre cele doua spatii ale incaperii open space.

Avantajele insulelor de bucatarie

Sper ca informatia conform careia o insula are nevoie de aproximativ 3 mp pentru a fi multifunctionala nu te-a facut sa renunti la visul de a avea una in bucataria de acasa, mai ales ca suprafata „pierduta” in acest fel aduce o serie de avantaje care fac ca acest sacrificiu sa nu fie deloc in zadar. Iata care sunt acestea:

– Multifunctionalitatea. Avand in vedere ca o insula poate fi proiectata astfel incat sa incorporeze absolut toate elementele necesare gatitului (plita, cuptor, chiuveta, blat de lucru, spatii de depozitare si loc de luat masa, cei care se confrunta cu lipsa acuta a spatiului pot sa renunte de tot la dulapurile clasice, iar peretii eliberati in urma acestei decizii sa fie folositi in alte scopuri: pentru asezarea unei canapele, a unei biblioteci, a televizorului etc.

– Usurinta in miscare. O insula rezolva instantaneu problema regulii triunghiului din bucatarie. Este suficient ca aceasta sa fie dotata cu unul dintre cele trei elemente cheie ale triunghiului: plita, chiuveta sau frigider. De regula, acest element de mobilier este dotat fie cu o chiuveta, fie cu o plita de gatit.

– Aportul decorativ spectaculos. Prezenta unei insule va schimba radical aspectul unei bucatarii. In bine, desigur. In , spatiul gol din centrul acestei incaperi este rareori folosit intr-un mod util, asa ca daca dispui de suficienti metri patrati, nu ezita sa ocupi o parte dintre ei cu o insula frumoasa si utila. Vei avea doar de castigat.

Lucruri pe care e bine sa le stii

In general, decizia de dotare a bucatariei cu o insula e bine sa fie luata inca din faza de constructie sau renovare completa (radicala) a casei. Nu poti monta o chiuveta intr-un corp de mobilier pozitionat in centrul incaperii decat daca ai prevazut modificarea traseului instalatiilor sanitare inca in stadiul de renovare. De cele mai multe ori aceasta modificare poate duce la ridicarea nivelului pardoselii.

In cazul in care vei dori sa integrezi in insula plita de gatit, cuptorul sau alte electrocasnice trebuie sa ai in vedere ca toate acestea vor avea nevoie de o sursa de alimentare cu curent electric, ceea ce presupune alte modificari importante, de aceasta data a retelei electrice din interiorul bucatariei. Nu uita nici de hota si de traseul de ventilare de care are nevoie aceasta pentru a putea functiona ca la carte si nici de sursa de iluminat care ar trebui sa asigure lumina necesara in zona respectiva.

Sursa foto:




Forum Symposium - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:

Autor |
loading...

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Bifeaza casuta de mai sus daca vrei sa fii anuntat pe email cand apar raspunsuri la aceasta discutie si apoi apasa butonul "Trimite comentariul"

Regulament privind comentariile.
подробно

читать дальше
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii