Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

8 aspecte de avut in vedere inainte de amenajarea bucatariei


1-bucatarie moderna cu mobila din furnir de lemn in nuanta mierii



Nu stiu cum gandesc celelalte femei, dar pentru mine bucataria este cea mai importanta incapere din casa. Aici nu doar ca gatesc si servesc masa, ci imi gazduiesc rudele si cei mai apropiati prieteni, iar de multe ori se intampla sa si lucrez la articolele pentru casadex.ro in timp ce imi beau cafeaua. De aceea consider ca felul in care este amenajata aceasta incapere este extrem de important.


Daca mai luam in considerare si faptul ca finisajele, mobilierul si electrocasnicele destinate utilarii acestui spatiu sunt destul de costisitoare, ajungem sa realizam ca procesul de amenajare ar trebui facut dupa o planificare riguroasa si atenta, asa incat sa nu fim nevoiti sa cheltuim alti bani la scurt timp dupa ce am terminat renovarea bucatariei. Pentru a-ti usura sarcina planificarii si pentru a lua mai usor deciziile de amenajare si configurare a acestei incaperi din casa ta iti recomand sa-ti notezi urmatoarele aspecte:

1. Alegerea finisajelor

Daca planifici o renovare capitala a bucatariei, inseamna ca inainte de a alege mobila, electrocasnicele si accesoriile decorative trebuie sa te decizi asupra finisajelor. Iar cand vine vorba despre alegerea acestora trebuie sa ai in vedere urmatoarele:


– Sa fie accesibile ca pret, asa incat sa nu-ti consumi bugetul alocat renovarii odata cu achizitionarea finisajelor pentru pardoseala si peretii bucatariei;
– Materialele cumparate trebuie sa fie de buna calitate, sa reziste la umiditate, la ul cu detergentii si sa fie usor de intretinut;
– Nu in ultimul rand, culoarea acestora trebuie sa vina firesc in completarea mobilierului ce urmeaza a fi ales si sa ajute, daca e nevoie, la corectarea vizuala a neajunsurilor bucatariei: dimensiune, forma, luminozitate.

Dintre finisajele cele mai usor de procurat in magazinele din tara noastra voi aminti gresia, faianta si mozaicul. Pentru un decor minimalist modern pot fi alese si panourile din sticla securizata. Iar daca doresti alt stil, te poti orienta spre caramida aparenta, piatra naturala, pluta sau betonul slefuit.

2. Forma si dimensiunea mobilierului

Alegerea formei si dimensiunii mobilei de bucatarie trebuie sa se faca in raport cu dimensiunea spatiului si cu stilul de viata al familiei. Daca in casa ta se gateste des, zilnic sau poate chiar de mai multe ori pe zi, cu siguranta ai deja o intreaga colectie de vase si ustensile de gatit care au nevoie de multe spatii pentru a fi depozitate. Daca insa gatitul nu face parte din stilul tau de viata si folosesti aceasta incapere mai mult ocazional, pentru un mic dejun sau pentru a prepara un sandwich sau o salata din cand in cand, cateva dulapuri iti vor fi de ajuns pentru a ascunde cele cateva oale si farfurii.

Garniturile de colt sau in forma literei L sunt potrivite atat pentru bucatariile patrate de diferite dimensiuni (exceptandu-le pe cele exagerat de mici), cat si pentru cele dreptunghiulare sau pentru cele amenajate in plan deschis cu livingul. Si pentru ca am amintit de bucatariile amenajate in plan deschis cu livingul, trebuie sa adaug si ca acestea iti ofera o mare libertate de alegere in configurarea mobilierului, acesta putand fi atat simplu, liniar, cat si pe colt, biliniar sau pe 3 laturi cu sau fara insula. Decizia trebuie luata si in functie de configurarea livingului in acest caz, dar si in functie de pozitia usilor si a ferestrelor.

Inspira-te de aici: Variante si idei de amenajare si mobilare a unei bucatarii mici sau de aici: Mobilier pentru bucatarii mici – 16 exemple de proiectare ergonomica.

Mai adaug si ca bucatariile dreptunghiulare pot fi dotate cu doua randuri de dulapuri dispuse paralel, dar si cu garnituri liniare. Iar pentru cele care sunt si mici si inguste ansamblurile simple, liniare sunt cea mai potrivita alegere.

Citeste si: Bucatariile inguste – imagini cu modele si idei de amenajare, dar si Bucatarii mici si inguste – cum le amenajam? Idei si imagini.

3. Mobila de-a gata sau la comanda?

Raspunsul la aceasta intrebare este si el foarte important. E drept ca o mobila cumparata de-a gata dintr-un magazin specializat este varianta care te scuteste de multe griji, insa cele mai multe garnituri de acest gen au dimensiuni care corespund doar unui numar limitat de bucatarii, de regula este vorba despre cele din apartamentele blocurilor mai vechi. Daca locuiesti intr-un bloc construit recent sunt putine sanse ca seturile standard sa fie pe masura bucatariei tale si atunci cel mai indicat este sa alegi proiectarea unei garnituri la comanda, perfect adaptata formei si dimensiunilor spatiului disponibil. Un alt avantaj pe care il prezinta mobila realizata la comanda este libertatea de alegere a culorilor, fapt ce iti va usura calea spre crearea unui ambient armonios din punct de vedere cromatic. Nu trebuie ascuns ca dezavantajul acestei alegeri consta in pretul ridicat pe care il va avea produsul final.

4. Configurarea interioara a dulapurilor

Daca partea exterioara a ansamblului de mobilier ii defineste laura estetica, interiorul ii denota utilitatea. Cand proiectezi mobila de bucatarie trebuie sa ai in vedere faptul ca politele sunt o solutie buna pentru corpurile superioare, care sunt mai putin adanci si mai usor de accesat in general. Cand vine vorba despre corpurile inferioare lucrurile se schimba. Da, in versiunea cea mai simpla (a se citi si cea mai ietina) si dulapurile inferioare sunt dotate tot cu polite. Insa daca vrei o mobila practica si confortabila, solicita-i companiei care iti va produce mobila la comanda sa-ti prezinte toate variantele moderne de utilare a unui dulap, asa incat sa le alegi pe cele mai practice. Spre exemplu, daca ai dota interiorul corpurilor inferioare cu sertare sau cu polite retractabile in locul politelor fixe, iti va fi mult mai usor sa ajungi la toate vasele si ustensilele depozitate in interiorul lor fara sa te apleci prea mult.

5. Numarul de prize si intrerupatoare

Desi acest punct din amenajarea unei bucatarii este extrem de important, multi il trec cu vederea si se lovesc de regretele de a nu-l fi luat in considerare abia atunci cand, din pacate, renovarea este complet incheiata. Daca ai de gand sa faci o schimbare radicala, include in proiect si traseul electric. Mai exact, analizeaza si calculeaza atent de cate prize vei avea nevoie pentru toate electrocasnicele pe care le vei folosi in mod curent. Pe langa frigider, bucatariile moderne sunt dotate cu o multime de aparate care au nevoie de o sursa electrica de alimentare pentru a functiona: cuptor electric, plita, hota, masina de spalat vase, robot de bucatarie, cuptor cu microunde, cafetiera, prajitor de paine, aparat de facut sandwich-uri, mixer, masina de facut paine si lista poate continua. Asigura-te, asadar, ca fiecare aparat mare va avea la dispozitie o priza proprie, iar apoi mai pune la socoteala macar 3 prize duble in zona blatului de lucru si macar una dubla pe peretele opus pentru a-ti asiura necesarul la acest capitol.

Citeste si: De cate prize ai nevoie in bucatarie? Calcul necesar.

6. Alegerea chiuvetei

Nu spun ca alegerea chiuvetei este o treaba complicata, dar cred ca e important sa stii ca o chiuveta dubla cu picurator este mai practica decat una simpla. E drept ca e greu (daca nu chiar imposibil) sa aloci spatiul necesar unei chiuvetele duble cu picurator intr-o bucatarie mica, caz in care te poti limita la un model cu o singura cuva, mai mica si cu picurator. In cazurile extreme, cand spatiul este extrem de restrans, se poate alege un model fara picurator.

Un alt aspect important al acestui element esential al unei bucatarii este adancimea cuvei. O cuva adanca iti va oferi mai multa libertate de miscare si iti va permite sa speli fara prea mare efort si vase mai mari. Iar pentru a mari distanta dintre fundul chiuvetei si robinet este indicat sa alegi un robinet inalt, cu gat lung fix sau flexibil. Cel flexibil este cel mai practic, in opinia mea, dar daca nu gasesti un astfel de model, te sfatuiesc sa te orientezi macar spre unul dintre modelele inalte.

7. Alegerea electrocasnicelor

Nu ma voi opri asupra caracteristicilor fiecarui aparat electrocasnic necesar intr-o bucatarie moderna, vreau doar sa subliniez ca ar trebui sa stii exact ce anume urmeaza sa achizitionezi inainte de a cumpara sau comanda setul de mobilier. Daca stii ca nu vrei sa lasi la vedere frigiderul, orienteaza-te spre un model incorporabil. Acelasi lucru este valabil pentru toate aparatele de mari dimensiuni: ai in vedere faptul ca modelele incastrabile sau incorporabile arata diferit de cele aparente.

8. Iluminatul bucatariei

Poti considera ca fiind dus la bun sfarsit planul de actiune al renovarii abia cand vei fi decis si in privinta iluminatului acestei incaperi. In functie de suprafata, o bucatarie are nevoie de cel putin doua surse de iluminat: cea principala, dispusa pe tavan (plafoniera sau lustra) si cea ajutatoare, care asigura iluminarea blatului de lucru (spoturi sau banda led fixate pe partea inferioara a dulapurilor suspendate). Daca spatiul iti permite, celor doua surse li se poate adauga si o sursa a carei sarcina principala va fi asigurarea luminozitatii in zona locului de luat masa. In acest caz poate fi vorba despre o lustra tip pendul, un set de spoturi de tavan, una sau doua aplice sau chiar despre un lampadar de pardoseala.

Pentru a te lamuri mai bine, iti recomand sa citesti neaparat si: Iluminatul intr-o bucatarie mica – idei si sfaturi.

Sursa foto:




Forum Symposium - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |
loading...

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii