Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Insula Spetses – dezamagire urmata de incantare


1-Spetses insula milionarilor



De curand, am avut ocazia sa petrecem doua zile pline pe Spetses, una dintre insulele din Golful Argosaronic. Am reusit sa strabatem la pas multe dintre stradutele orasului in care am debarcat, sa observam localnicii si sa fim dezamagiti, pentru ca apoi sa ne lasam cuceriti de locul supranumit „Insula Milionarilor” si toate astea in doar doua zile.


In dimineata in care ne-am apropiat cu feribotul de insula, ne asteptam sa ne copleseasca aceleasi emotii care ne-au napadit in vara trecuta, cand am vizitat insula Hydra, una dintre surorile mai mari ale lui Spetses. Insa n-a fost deloc asa. Ne astepta un oras grecesc, e adevarat, care insa nu parea a fi mai mult de atat in ciuda numarului mare de milionari care si-au cumparat case acolo.

Praf, mult praf la tot pasul

Imediat ce ne-am lasat bagajele in camera am luat la pas orasul. Si pentru ca pensiunea in care am fost cazati se afla exact la hotarul dintre orasul vechi si cel nou, am decis sa dedicam prima zi strazilor din partea mai noua a capitalei Spetses si sa le vizitam pe cele vechi in ziua urmatoare.


Nu pot spune ca mi-a displacut zona vizitata in prima zi, dar nici nu pot spune ca m-a impresionat. Erau, intr-adevar, multe case frumoase, mari, bine ingrijite, cu garduri si porti frumoase, cu gradini cu lamai sau portocali incarcati de fructe bine coapte si cu flori imbobocite. Am vazut pana si un bananier cu cativa ciorchini maricei de banane ce urmeaza sa se coaca in curand. Dar m-a frapat – si asta nu in sensul bun al cuvantului – cantitatea de praf asternut pe toate fructele, florile si plantele. Aveam impresia ca nu mai vazusem atata praf in viata mea, nici macar in anii petrecuti in Bucuresti. Recunosc ca am fost extrem de dezamagita si chiar ma intrebam de ce si-ar dori niste milionari (destul de multi, din cate am citit si ne-au povestit unii localnici) sa traiasca intr-un loc cu atat de mult praf. Proprietara pensiunii ne-a asigurat ca este doar o problema temporara, in aceasta perioada reparandu-se drumurile si strazile orasului, pentru a le pregati de un mare maraton care va avea loc in curand.

Spetses din zona portului vechi

Toate vasele care aduc turisti pe insula acosteaza in portul nou, in centrul nou al orasului. Acum nu-ti imagina ca este vorba despre o zona cu blocuri moderne – din punct de vedere arhitectonic nici nu simti cand treci dintr-o partea in alta a orasului, edilii si-au facut treaba minunat la acest capitol. Insa daca vrei sa simti Grecia autentica e cazul sa faci stanga imediat ce debarci pe insula si sa tii faleza pana ajungi in portul vechi. Il recunosti fara probleme dupa numarul impresionant de barci, nave si iahturi acostate acolo. Tot acolo se afla si cele mai multe si mai bine cotate taverne, restaurante si cafenele ale insulei, dar si cele mai impresionante proprietati: case somptuoase, inconjurate de verdeata luxurianta, asa cum am vazut in filme. Localnicii spun ca acela este cartierul milionarilor.

Am vizitat aceasta zona in cea de-a doua zi, cand ma dureau deja ingrozitor picioarele de la plimbarea din ziua precedenta. Dar ma bucur ca n-am renuntat la vizitarea orasului vechi, pentru ca in acest fel am reusit sa vad cealalta fata a insulei Spetses. Incredibil, dar aici nu mai exista praful care ma dezamagise cu o zi in urma, chiar daca si aici auzeai zgomot de motoare si scutere la tot pasul. Nu ti-am spus, dar pe insula este interzis accesul cu masina, asa ca localnicii se deplaseaza pe motoare, scutere sau cu niste masini minuscule, Piaggio, poate ai auzit de ele.

La recomandarea proprietarului pensiunii in care am fost cazati, am inaintat prin orasul vechi pana am ajuns la far si desi n-am putut patrunde pe teriotoriul acestuia ne-am bucurat de o plimbare printr-o padure invadata de parfumul arbustilor si florilor proaspat inflorite. Acum imi dau seama ca parfumul era atat de puternic incat ar fi trebuit sa vedem si roiuri de albine, dar n-a fost asa. Cu greu ne-am convins sa facem cale intoarsa, dar aceasta experienta si povestile localnicilor despre felul in care arata Spetses primavara, despre faptul ca in putin mai mult de o luna intreaga insula va fi plina cu flori si arbusti infloriti si ca parfumul acestora va invalui toate strazile ne-au facut sa ne dorim sa revenim aici.

O taverna autentica

Tot proprietarul Vilei Marina, pensiunea in care am fost cazati in cele doua zile petrecute pe insula, ne-a spus ca daca vrem sa simtim adevaratul spirit grecesc trebuie musai sa luam cina in restaurantul To Pachni, aflat la vreo 10 minute de urcat pe ulitele serpuite din spatele pensiunii. Asa am si facut in prima seara, dar nu inainte de a ne asigura inca din timpul zilei ca vom gasi drumul spre taverna, mai ales ca nicaieri nu exista un indicator care sa ne ajute in acest sens.

Taverna se deschide in fiecare seara, dupa 19, cand proprietarii isi termina toata treaba prin gradina si pe terenurile pe care le au pe dealurile din imprejurimi. Salata, maslinele, lamaile, portocalele si cea mai mare parte a legumelor folosite in salatele preparate vara sunt cultivate chiar in curtea casei, curte in care se afla si taverna. Acum, de pilda, in gradina gaseai ceapa verde, usturoi, salata verde, salata rosie si tot felul de ierburi aromatice. Dar sa revin la mancare. Taverna e renumita pentru gratarele senzationale pe care le prepara: porc, miel, pui, carnati – toate proaspete si servite cu salate mari, scaldate din belsug cu ulei de masline preparat chiar de Niki si Constantine Thimara, cei doi soti proprietari. Cina a fost minunata, carnea a fost gatita senzational, iar atmosfera a fost cu adevarat greceasca. In interiorul tavernei amenajate in fostul grajd al gospodariei (pachni inseamna iesle) rasunau, una dupa alta, melodii grecesti vechi, iar caldura era degajata de un godin in care batranul proprietar mai arunca, din cand in cand, cate o bucata de lemn uscat, cat sa se simta mirosul de fum ce venea sa intregeasca atmosfera autentica greceasca. Asa ca daca ajungi pe Spetses si petreci acolo cel putin o noapte, iti recomand sa faci o vizita la To Pachni. Nu vei regreta.

Concluzii personale

Ma bucur ca am reusit sa mai bifam o insula greceasca, chiar daca am reusit sa o facem in martie, cand turistii ajung destul de rar pe Spetses. Adevarul e ca ne place sa descoperim locuri noi in extra sezon, atunci cand nu e nici foarte cald, cand cei mai multi dintre cei pe care ii intalnesti pe ulite sunt localnici, cand singurele taverne si restaurante deschise sunt cele autentice, adresate publicului local. Asa a fost si de aceasta data si ne-a placut la nebunie mica noastra evadare.

Glumeam, spunand ca daca ar fi sa alegem intre Hydra si Spetses, am alege Poros – o alta insula din golful Argosaronic despre care o sa va povestesc in curand. Serios vorbind, e minunat sa descoperi locuri noi, povesti si legende interesante. Si pentru ca grecii stiu sa-si vanda legendele si povestile, merita sa ajungi pe Spetses chiar si pentru o singura zi din viata.

Cum ajungi pe Spetses

Pentru ca este o insula foarte mica, Spetses nu are aeroport, ceea ce inseamna ca singurul mod de a ajunge aici este pe cale nautica. In fiecare zi se organizeaza plecari spre Insulele Saronice din portul Pireu, insa daca esti in Peloponez si ai o masina la dispozitie, poti traversa spre Spetses din Kosta, un satuc situat la cateva minute distanta de insula. Noi am traversat din Kosta cu un feribot, iar pretul unui bilet este de 2 euro/sens.

Galeria foto este mai jos. Apoi, te invit sa citesti si despre insula Hydra




Forum Symposium - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Autor |
loading...

Comentarii

stela in martie 10th, 2017

Superb ,mai mult nu pot sa zic

stela in martie 10th, 2017

Totusi nu e voie cu masina pe insula ,dar se poate traversa din acel satuc Kosta cu masina ? Presupun ca se lasa undeva la margine masina sau cum ?

Victoria in martie 10th, 2017

Draga Stela, masina poate fi lasata in parcarea din Kosta. De fapt, acolo sunt doua parcari spatioase concepute special pentru pastrarea in siguranta a masinilor celor care calatoresc spre Spetses. Pretul pentru o zi de parcare este de 5 euro.

stela in martie 10th, 2017

Multumesc pentru raspuns

Vasi in martie 13th, 2017

Cred ca praful de care vorbiti este adus,mai curand,de vant,din Sahara.Este un fenomen des intalnit,din cauza schimbarilor climatice,in ultimii ani.Mai ales primavara si vara,pe insule, cand vin acesti nori cu nisip,abia se poate respira.

Victoria in martie 13th, 2017

De acord cu teoria ta, Vasi, am auzit si eu despre aceste vanturi, insa in acest caz ramane intrebarea de ce in zona veche a insulei nu am intalnit aceeasi situatie. Vorbim totusi despre aceeasi localitate, care este suficient de mica incat sa poata fi strabatuta cu usurinta dintr-un capat in altul.

Vasi in martie 13th, 2017

Se intampla des pe insulele grecesti acest fenomen,la distante mici sa se observe acest lucru.Cred ca ,in cazul Spetzelor ,partea unde era prafuita „vedea”catre continent,iar partea cealalta catre mare.

Vasi in martie 13th, 2017

In Creta unde am trait eu o perioada se intampla la fel.Depinde cum veneau norii cu nisip.Si in Atena se intampla uneori si nu se poate respira ,pur si simplu e dramatic daca nimeresti asa zile de concediu.

Victoria in martie 13th, 2017

Nu stiam ca poate fi atat de neplacut acest fenomen meteorologic. Speram doar sa nu dam nas in nas cu el in urmatoarele noastre vacante. Este foarte interesant si iti multumim pentru completarile aduse :)

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
чистая вода

читать далее
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii