Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Decor alb luminos – amenajarea unui apartament cu doua camere situat la mansarda


1-bucatarie si living open space apartament 2 camere decorat in alb



Cu siguranta am spus-o si in alte ocazii, mansardele mi se par cele mai romantice si frumoase incaperi ale unei case. Astazi vreau sa-ti prezint un apartament cu doua camere situat la mansarda unui bloc din Suedia, patria stilului scandinav.


Cu o suprafata de 65 metri patrati, apartamentul pe care-l poti vedea in galeria foto de mai jos este un spatiu modern, scaldat in lumina datorita finisajelor si mobilierului de culoare alba. Astfel, peretii si tavanele din ambele incaperi sunt de culoare alba, iar pardoseala a fost imbracata intr-un strat de vopsea epoxidica lucioasa de un alb imaculat, care contribuie la marirea vizuala a spatiului.

Singurele pete de culoare din decorul alb al locuintei din mansarda sunt lenjeria de pat din dormitorul sumar mobilat, prevazut cu un dressing spatios incastrat in perete, mozaicul turcoaz cu care a fost placat peretele din interiorul cabinei de dus din baie si cele cateva elemente decorative si piese de mobilier in diferite nuante de gri din living.

Pentru a fluidiza spatiul, in decursul lucrarilor de renovare echipa de designeri a decis sa renunte la zidul despartitor dintre bucatarie si living, reunind cele doua incaperi intr-un spatiu comun menit sa deserveasca zona de zi a locuintei. Bucataria dotata cu mobilier modern de culoare alba a fost amenajata intr-una dintre extremitatile spatioasei camere, iar locul de luat masa, compus dintr-o masa rotunda si patru scaune cu design modern si finisaj pretios, a fost amplasat in fata unei oglinzi uriase ce reflecta lumina naturala care patrunde prin ferestrele mansardei. Aria livingului este mobilata simplu si la obiect: cu o canapea gri, o biblioteca si o masuta.


sursa foto:




Forum Symposium - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |
loading...

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
create web page

читать далее ezochat.com
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii