Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Verdictul psihologilor – in ce culori e bine sa-ti zugravesti fiecare camera din casa


1-dormitor relaxant zugravit in verde extrem de deschis



Cand alegi paleta cromatica pentru casa ta e bine sa stii ce beneficii aduce fiecare culoare in parte, sa cunosti felul in care iti poate influenta starea de spirit si sa alegi in consecinta nuantele potrivite fiecarei camere in parte. Pentru ca nu mai este un secret pentru nimeni: culorile au un impact asupra psihicului nostru.


Acest lucru a fost demonstrat in repetate randuri, in urma diverselor studii stiintifice realizate de-a lungul timpului. De aceea este important sa stii ce culori sa alegi pentru fiecare dintre camerele casei tale inainte de a incepe procesul de renovare. In acest fel te vei asigura ca te vei bucura din plin de beneficiile culorilor alese si vei obtine un camin echilibrat cromatic, in care te vei simti bine si in largul tau. Hai sa vezi, asadar, care sunt cele mai potrivite culori pe care le poti alege pentru cele mai importante incaperi ale locuintei tale, in opinia psihologilor si a oamenilor de stiinta.

Culorile potrivite pentru living

Am decis sa incep cu livingul, aceasta fiind una dintre incaperile comune ale unei case, spatiul in care ne petrecem mare parte a timpului liber. Psihologii afirma ca cele mai potrivite culori pentru zugravirea camerei de zi sunt nuantele de verde, albastru si nisipiu. Despre verde se stie ca ne ajuta sa ne relaxam, fiind cea mai odihnitoare culoare pentru ochiul uman, iar albastrul are puterea de a reduce ritmul cardiac si presiunea arteriala. Nisipiul este o nuanta luminoasa, calda si care are un efect calmant asupra psihicului nostru. Asa ca daca vrei sa ai o camera de zi relaxanta, in care tu si familia ta sa va simtiti cu adevarat confortabil, e bine sa alegi una dintre cele trei culori pentru zugravirea peretilor acestei incaperi.


Vezi si: Living decorat in culorile naturii – verde si maro.

Insa, psihologii avertizeaza ca nu toate nuantele de verde si albastru au acelasi efect. Spre exemplu, nuantele de albastru deschis, asa cum este bleul pastel, de pilda, calmeaza, relaxeaza si induc buna dispozitie, nuantele inchise predispun la instalarea melancoliei si accentueaza starile depresive. Un alt aspect de care e bine sa tii cont in alegerea nuantei de albastru e si gradul de luminozitate al livingului: daca este o incapere intens iluminata, peretii bleu deschis o vor racori putin, iar daca este o camera lipsita de lumina, atunci e indicat sa contrabalansezi raceala albastrului deschis cu textile, mobilier si accesorii in culori calde, asa cum sunt nuantele deschise de nisipiu, bej, crem etc.

Mai poti citi si: Un living relaxant in nuante de bleu si albastru.

Aceiasi psihologi sustin si ca ar fi indicat sa eviti sa-ti zugravesti livingul in culori mult prea aprinse si / sau exagerat de intunecoase. Iar daca vrei musai sa folosesti culori precum maroul inchis, bleumarinul, bordoul sau griul antracit, sa zicem, incearca sa te limitezi la cel mult un perete de accent.

Trebuie sa citesti si: Cum alegi culorile pentru decorul casei tale – 6 secrete simple.

Cum sa-ti zugravesti dormitorul

Avand in vedere ca dormitorul este camera in care ne retragem in cautarea linistii si a odihnei, ar trebui sa-l imbracam doar in culori care contribuie din plin la relaxare si destindere. Si in aceasta camera diversele nuante de verde, albastru si maro deschis sunt cele recomadate de psihologi. Oamenii de stiinta tin sa sublinieze ca cel mai odihnitor somn il vom obtine intr-un dormitor zugravit in bleu, aceasta culoare fiind asociata cu apa si cerul – doua elemente ale naturii. Tot ei sustin ca nu trebuie sa folosim musai nuantele deschise de bleu in amenajarea dormitorului si ca putem apela inclusiv la nuante mai inchise, ideea este sa le evitam pe cele stridente si sa ne indreptam, in schimb, spre cele asezate si luminoase, cu efect linistitor si calmant, asa cum sunt nuantele de albastru cu subtila tenta verzuie sau cele ce bat in gri. Si daca tot am amintit griul, e bine sa stii ca multe dintre nuantele acestei non-culori sunt o alegere minunata pentru amenajarea camerei in care dormi, mai cu seama daca tintesti sa obtii un decor scandinav.

Iti recomand sa citesti neaparat si: Inspiratie in amenajarea dormitorului – 16 palete cromatice superbe.

Psihologii avertizeaza insa ca ar fi indicat sa evitam sa aducem prea mult mov in amenajarea dormitorului intrucat, sustin ei, aceasta culoare folosita in exces poate duce la instalarea insomniilor.

Un alt articol interesant gasesti aici: Afla cum alegi culoarea ideala in amenajarea dormitorului.

Despre bucatarie

S-au facut numeroase studii pe tema culorilor ideale pentru amenajarea bucatariei si cred ca ai aflat si tu deja ca paleta cromatica aleasa ne poate influenta apetitul. Mai precis, daca iti este greu sa-ti tii in frau greutatea, evita sa aduci in decorul incaperii in care gatesti culori precum rosul sau portocaliul, stiut fiind faptul ca acestea te pot face sa-ti fie foame mai des sau sa mananci cu mai multa pofta decat ti-ai dori. Alege in schimb albul, cremul si culorile reci, acestea din urma avand un efect exact opus efectului produs de culorile calde ale spectrului cromatic.

Cu toate acestea, oamenii de stiinta atrag atentia ca nu este gresit sa folosim culori bogate in amenajarea bucatariei (mov, grena, bordo, caramiziu etc), cata vreme stim ca avem un regim alimentar sanatos sau ca nu avem de dus o lupta nesfarsita cu kilogramele in . Iar daca vrei sa gatesti si sa mananci intr-un decor zugravit intr-o culoare ce accelereaza metabolismul, galbenul (insa nu cel strident si agresiv) este alegerea ideala. Aceasta culoare lumineaza, mareste, induce buna dispozitie si este minunata pentru bucatarie.

Ce culori alegem pentru camera copiilor

Alegerea culorilor pentru camera copiilor este la fel de importanta, poate chiar mai importanta decat toate celelalte alegeri cromatice pe care le avem de facut. Stii deja care sunt culorile cu efect relaxant, dar exista si altele pe care le poti alege. Portocaliul, sustin psihologii, este una dintre cele mai potrivite culori pentru camera celor mici. Aceasta exprima caldura, transmite bucurie, dar mai important decat atat este faptul ca portocaliul incurajeaza dezvoltarea spiritului independent si a increderii in sine. Dintre nuantele de galben, cele mai deschise ajuta la concentrare, in timp ce nuantele mai aprinse sporesc dezvoltarea memoriei. Totodata, e bine sa stii ca galbenul strident este o culoare agresiva, care poate produce nervozitate si stari de agitatie si chiar manie.

Trebuie sa citesti si: 20 de palete cromatice pentru alegerea culorilor in amenajarea casei.

In cazul in care esti parintele unui copil deosebit de sensibil incearca sa eviti sa-i zugravesti camera in lila, aceasta culoare putand sa-i sporeasca si mai mult sensibilitatea.

Culorile potrivite pentru baie

Daca ai o baie mica, stii deja ca regula de baza este sa eviti sa o finisezi in culori inchise, care ar face-o sa para si mai mica si mai intunecoasa decat este in realitate. Poti alege fara nicio grija albul, insa si psihologii sunt de acord ca, uneori, prea mult alb strica si poate duce la instalarea plictiselii si monotoniei. Cauta echilibrul si alege sa-ti imbraci baia in nuante pastelate si luminoase, asa cum sunt nuantele de crem, ivoire, roz pudrat, somon sters, galben pal etc. Pana si nuantele deschise de gri sunt potrivite pentru amenajarea acestei incaperi. Dintre culorile pe care ar trebui sa le eviti, specialistii le scot in evidenta pe cele neon, subliniind ca aceste culori n-ar trebui sa fie prezente in nicio camera a unei case din cauza spiritului agresiv pe care il poarta.

Mai poti citi si: Alte 20 de palete cromatice care te vor ajuta sa-ti colorezi frumos casa.

Sursa foto:




Forum Symposium - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |
loading...

Comentarii

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
узнать больше

у нас
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii