Cea mai mare comunitate home & deco din Romania - case, constructii, design, amenajari exterioare, interioare.

Transforma masina de cusut veche intr-o piesa de mobilier vintage – 9 IMAGINI


masa pentru terasa sau gradina din masina de cusut veche



Imi aduc adesea aminte de bunica mea, care statea in fiecare zi la masina ei de cusut veche si isi facea de lucru la ea. Isi iubea Singer-ul si mie imi placea sa o vad cosand cate ceva in zgomotul ritmat al masinii germane. Masina mi-a ramas mie, drept mostenire, insa niciodata nu am invatat sa o folosesc, astfel incat am uitat-o pentru multi ani in garaj.


La un moment dat, mi-am dat seama ca, desi nu voi invata vreodata sa folosesc masina de cusut a bunicii pentru ceea ce a fost facuta initial, o pot integra in casa, ca un obiect de decor sau chiar ca unul practic, nu doar spre incantarea ochilor. Astfel, la sfatul unui mester, am luat decizia de a-mi face un suport de chiuveta in baie din vechea masina de cusut.

Cum m-am ales cu un suport vintage pentru lavoarul din baie

Teoretic, poti lua masina asa cum este, fara sa-i aduci vreo modificare, si sa-i scoti mecanismul, postand-o ca suport sub chiuveta din baie. Astfel, masina veche de cusut poate deveni un obiect decorativ vintage, unicat si foarte util. Un pic de stil in baie poate reprezenta o surpriza placuta atat pentru rude, cat si pentru prietenii care te vor vizita. Mai mult, de vreme ce, in mod normal, toaleta este cea mai mica incapere din casa, detaliile devin extrem de importante!


Asadar, mesterul care s-a ocupat de reconditionare mi-a spus ca, initial, a scos mecanismul care o facea sa fie o masina de cusut, apoi a curatat atat lemnul, cat si partea metalica. Dupa aceea, la sugestia mea, a lipit pe partea superioara a masinii cateva dale de gresie identica cu cea pe care deja o aveam montata pe peretii din camera de toaleta. Ulterior, acesta s-a ocupat de montarea chiuvetei pe fosta masina de cusut, care acum atrage toate privirile celor ce intra in baie, ca un adevarat obiect vintage!

In cazul in care nu ai o masina de cusut veche prin casa ori prin… garaj, important de stiut este faptul ca acestea pot fi gasite la vanzare in talciocuri, in consignatii sau in magazine cu antichitati. Si, daca ai noroc, le poti cumpara la preturi rezonabile (intre 100 si 200 de lei), cu conditia sa nu visezi la masini Singer originale care se numara printre cele mai scumpe masini de cusut din lume.

Alte idei decorative din masini de cusut vechi

masa masina cusut veche transformata in suport chiuveta baie

Vechile masini de cusut sau macar anumite parti din acestea pot fi refolosite in diferite scopuri, in special pentru a crea obiecte de decor unice, ce ii confera caminului tau o nota de stil. Iata alte destinatii care pot fi date masinii de cusut:

– masa pentru hol (partea metalica inferioara a masinii, cu o parte superioara din lemn lacuit, taiat in functie de nevoile tale);

– masuta pentru cafea, ideala pentru completarea decorului unui living vintage (doar jumatatea inferioara, usor modificata, cu o suprafata superioara din sticla);

– suport pentru ghivecele de flori pe care-l poti folosi in balcon, gradina sau in sera (daca ai asa ceva);

– scaun / banca (partea metalica a masinii, modificata, la care se adauga barne finisate si taiate conform dimensiunilor, apoi lacuite);

– suport pentru arme (la fel, partea metalica, modificata de un specialist pentru a putea sustine diverse arme);

– birou, dulap sau comoda (a carui baza sa fie partea inferioara a masinii de cusut, adaptata nevoilor tale).




Forum Symposium - Discutam despre constructii, case, amenajari, design interior, exterior

Etichete:,

Autor |
loading...

Comentarii

azaleea in august 11th, 2017

Buna,

Te rog imi poti da mai multe detalii? sunt foarte interesata si eu de acest model pentru baie, poate ma poti ajuta si cu mesterul?

mersii frumos

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu

(regulament comentarii)

Linkurile externe sunt acceptate doar in comentariile utile comunitatii casadex.ro

Regulament privind comentariile.
also read
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor - Detalii